PD-L, ultimul santaj

„Daca duminica viitoare ar avea loc alegerile pentru Parlamentul Romaniei…?“ - stiti intrebarea-tip din sondajele de opinie - teoretic, n-as avea nici un motiv sa spun ca as vota cu PD-L. Cel mai probabil, as bifa „Nu stiu“ sau „Nu m-am hotarit“.

Stiu ca, pentru unii, acesta nu e cel mai dragut raspuns. Il urasc atit sondatorii pentru care indecisii reprezinta cosmarul meseriei lor, cit si fanaticii noului partid pentru care a nu fi deja convins e mai grav chiar decit a vota cu „dusmanul“ (vezi potopul de blesteme din zona „prezidentiala“ cu care s-au ales cei ce-au facut imprudenta de a recunoaste ca n-au fost la vot pe 25 noiembrie). Iata si argumentele ingratei mele indecizii.

Dupa 17 ani in care am tot votat ca sa nu cistige ceilalti, cred ca am dreptul moral sa-mi pretind s-o fac macar acum pentru cineva si ceva anume. Cu PNL nu ma simt afin, pentru ca, desi ideologic liberalismul mi-e cel mai aproape, partidul condus de Tariceanu nu-mi da senzatia ca s-ar adresa unora ca mine. Programatic, e inconsistent. Cu exceptia cotei unice, nici un alt proiect major de sorginte liberala n-a fost pus in aplicare sau dus pina la capat. PNL ar fi trebuit sa fie campionul descentralizarii, reducerii birocratiei si austeritatii bugetare. N-a fost si nu este. In loc de stat minimal avem doar stat care se face uneori mic si inchide ochii. Liberalii au poate cea mai incoerenta politica de cadre dintre toate partidele importante din Romania. Promovarea pe criteriul apartenentei de gasca functioneaza la toti, dar la liberali pare sa fi devenit lege. Si cum gastile sint mereu in competitie, Tariceanu intervenind ferm doar atunci cind are un interes pur personal, rezultatul e intotdeauna imprevizibil si adesea halucinant. Nu in ultimul rind, PNL si-a ratat, absolut imbecil, si vocatia mostenita din anii ’90, cea de partid al elitelor non-comuniste si antifeseniste, inca destul de influente in viata publica.

PSD nu poate fi convingator nici macar pentru un social democrat autentic. Atit timp cit are de ales intre un viitor incert (Mircea Geoana) si un trecut indecent (Adrian Nastase), intre Vasile Dancu si Marian Vanghelie sau intre Cristian Diaconescu si Marian Oprisan, singura solutie de bun-simt e sa mai astepte. Dar toate astea nu mai reprezinta un motiv suficient pentru a vota cu PD-L. Nu mai e loc de un asemenea santaj. Daca vor un vot cinstit, pedelistii ar trebui sa mai puna si ceva de la ei. Problema e ca nu prea au ce. Pentru ca singura noutate a noului partid e acelasi vechi pompier de serviciu al partidelor si politicienilor care vor sa se scoata pe ultima suta de metri, Theodor Stolojan. PD-L s-a nascut din esecul PD de la europarlamentare si al lui Traian Basescu de la referendum si din frica ambilor de urmatoarele. E o constructie care pastreaza toate tarele PD-ului, cele care i-au tinut in casa pe o parte dintre romani in 25 noiembrie: lipsa de proiect propriu, indolenta celui care se simte deja pe cai mari, iresponsabilitatea celui ce confunda slabiciunea celorlalti cu un cec in alb in propriul buzunar.

PD-L e Alianta pe care au votat-o romanii in 2004, dar pe care petro-liberalii au tradat-o intre timp. E implinirea proiectului lansat de Traian Basescu si Theodor Stolojan in 2003, sustine cu aplomb Emil Boc. Nu stiu ce intelege vechiul sef de partid nou prin Alianta din 2004 sau proiectul politic din 2003, dar parca atunci eram mai putini. Iar din pacate pentru noi, cei de-acum, ei sint cam aceiasi.